|
Arricoglimi
Vulissi ca dumani
nunn’agghiurnassi.
Stritti tinissi li mani,
a tia Signuri prigassi.
La vita àv’a continuari
iu sulu mi ‘nnì vogliu iri,
A mia lu Signuri àv’a pigliari,
tutti vatri v’aviti a ristari.
Ora, mi nnì vogliu iri,
troppi cosi torti ccì su.
Pi favuri fammi muriri,
propriu nun ‘nì pozzu cchiù.
Pì aviri tecchia d’amuri
unu veru s’av’ammazzari ?
Li peni sunnu troppu duri,
li gioi mancu pì parlari.
Mi stancavu.
Signuri, fallu pì favuri.
Arricoglimi !
Arricoglimi !
D’intra di mia sugnu mortu,
sciatu sulu pì campari.
Mi bisogna lu tò cunfortu,
dopu vogliu ringrazziari.
|
Sentu parlari d’ “AMURI” !
Boh ! Ma chi veni a dìri ?
‘Stà parola è un disanuri
pi cù nun la sapi capìri.
Pi mia, l’amuri
è gràpisi lu cori
e dallu a lu Signuri
iddu sulu pò capiri.
Eternu Patri,
allestiti.
Arricoglimi !
Arricoglimi !
Arricoglimi, o Cristu,
chiddu chi vitti m’abbastà !
Fallu e fallu lestu,
orba di l’occhi mi stuffà !
L’amuri è pì li matri
ca ‘ni ficiru nasciri.
L’atra parola “AMURI”,
Chi è ? Chi veni a diri ?
2007 Giuseppe Cardella
|